Ce trebuie sa fac in urma unui deces?
Contacteaza-ne, iar noi ne vom ocupa de toate!
Trupul persoanei decedate trebuie pregatit cum se cuvine pentru inhumare si de aceea noi intervenim in sprijinul dumneavoastra cu personal specializat pentru a spala, imbraca si barbieri persoana decedata.
Corpul neinsufletit trebuie sa fie pregatit dupa datini si obiceiuri religioase pentru ultimul drum. Toaletarea decedatilor presupune spalarea, imbracarea cu haine noi sau curate. Dupa incheierea acestui procedeu, corpul se aseaza in sicriu.
Echipa noastra experimentata va fi un real ajutor in aceste momente de maxima intensitate, in care deciziile trebuiesc luate imediat.
PROCESUL DE INHUMARE
– Certificatul CONSTATATOR in original care VA RAMANE LA STAREA CIVILA
– Cartea de identitate a decedatului in original si copie
– Certificatul de nastere si casatorie in original si copie
– Cartea de identitate a persoanei care declara decesul
– Acte care sa ateste gradul de rudenie (nastere, casatorie, testament)
ACTUL DE DECES sau ADEVERINTA DE INHUMARE, CONFORM NOILOR NORME se scoate NUMAI DE CATRE FAMILIE sau APARTINATORII persoanei decedate de la OFICIUL STARII CIVILE de pe raza sectorului sau a localitatii de unde a survenit decesul si NU de la OFICIUL STARII CIVILE de CARE APARTINE sau SECTORUL din CARTEA de IDENTITATE.
SINGURA POSIBILITATE CA O FIRMA SA VA SCOATA DECESUL IN ORIGINAL DE LA OFICIUL STARII CIVILE ESTE SA II FACETI O PROCURA NOTARIALA. In cazul in care familia nu detine un mijloc de transport sau din diferite motive nu se poate deplasa, noi va putem ajuta cu o masina care sa va duca la STAREA CIVILA.
Imbalsamarea se face numai de catre personal specializat si este o metoda de pastrare in conditii cat mai bune a trupului. Imbalsamarea este un serviciu medical necesar, recomandat prin lege pentru protejarea defunctului (incetineste procesul de descompunere, distruge microbii si bacteriile din organism). Dupa procedura de imbalsamare, medicul elibereaza actul numit „Certificat de imbalsamare” necesar pentru depunerea defunctului la capela sau pentru transportul defunctului in alta localitate. Imbalsamarea se va face numai dupa emiterea Certificatului Medical Constatator al Decesului.
Trupul persoanei decedate trebuie pregatit cum se cuvine pentru inhumare si de aceea noi intervenim in sprijinul dumneavoastra cu personal specializat pentru a spala, imbraca si barbieri persoana decedata.
Corpul neinsufletit trebuie sa fie pregatit dupa datini si obiceiuri religioase pentru ultimul drum. Toaletarea decedatilor presupune spalarea, imbracarea cu haine noi sau curate. Dupa incheierea acestui procedeu, corpul se aseaza in sicriu. Echipa noastra experimentata va fi un real ajutor in aceste momente de maxima intensitate in care deciziile trebuiesc luate imediat.
Decesul unei persoane dragi aduce cu sine o serie de obiceiuri ce trebuie respectate, unul dintre acestea fiind si depunerea de coroane funerare la mormantul persoanei respective. Desi pare ca fiind ceva facut dintotdeauna, acest obicei este destinat sa arate regretul fata de plecarea in nefiinta a persoanei dragi.
Coroanele funerare sunt un omagiu pe care cei ramasi in viata il pot aduce unei rude sau unui prieten trecut in nefiinta si reprezinta respectul fata de persoana decedata.
Mesaje pentru coroane
- REGRETE ETERNE
- SINCERE CONDOLEANTE
- NU TE VOM UITA NICIODATA
- VEI RAMANE VESNIC IN AMINTIREA MEA/NOASTRA
- TE VOI/VOM IUBI MEREU
- TE VOI/VOM PLANGE MEREU
- TE VOI/VOM PURTA MEREU IN SUFLET
- VEI FI INGERUL MEU/NOSTRU PAZITOR
- PENTRU MINE/NOI VEI RAMANE VESNIC VIE/VIU
- IMI/NE VA FI MEREU DOR DE TINE
- VEGHEAZA-NE DINTRE STELE
- ADIO, PRIETEN/COLEG DRAG
- DORMI IN PACE
- DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE
- INGERII SA FIE CU TINE
- NE INTALNIM IN RAI
- ODIHNA VESNICA
- TE VOI/VOM IUBI SI DINCOLO DE MOARTE
- UN PIOS OMAGIU
- UN SUFLET MINUNAT S-A INALTAT LA CER
- VEI FI MEREU CU NOI
- ODIHNESTE-TE IN PACE
- DUMNEZEU SA ITI DEA ODIHNA VESNICA
- INGERII AVEAU NEVOIE DE UN INGER
- REGRETE ETERNE
- SINCERE CONDOLEANTE
- NU TE VOM UITA NICIODATA
- VEI RAMANE VESNIC IN AMINTIREA MEA
- TE VOI/VOM IUBI MEREU
- TE VOI/VOM PLANGE MEREU
- TE VOI/VOM PURTA MEREU IN SUFLET
- VEI FI INGERUL MEU/NOSTRU PAZITOR
- VEI RAMANE VESNIC VIE/VIU
- IMI/NE VA FI MEREU DOR DE TINE
- VEGHEAZA-NE DINTRE STELE
- ADIO, PRIETEN/COLEG DRAG
- DORMI IN PACE
- DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE
- INGERII SA FIE CU TINE
- NE INTALNIM IN RAI
- ODIHNA VESNICA
- TE VOI/VOM IUBI SI DINCOLO DE MOARTE
- UN PIOS OMAGIU
- UN SUFLET MINUNAT S-A INALTAT LA CER
- VEI FI MEREU CU NOI
- ODIHNESTE-TE IN PACE
- DUMNEZEU SA ITI DEA ODIHNA VESNICA
- INGERII AVEAU NEVOIE DE UN INGER